Specia Lindbladia tubulina a fost descrisă oficial în 1849 de către Elias Magnus Fries, unul dintre cei mai importanți micologi ai secolului XIX. Holotipul a fost descoperit în Södermanland, Suedia, în 1845, de către Matts Adolf Lindblad, un botanist suedez, în onoarea căruia a fost numit genul.
Numele specific „tubulina” face referire la structura sporangiilor, care sunt de formă tubulară și alcătuiesc pseudoetaliul, o formă caracteristică acestui mucegai mucilaginos. În trecut, au fost propuse mai multe specii în cadrul genului Lindbladia, dar acestea au fost reduse la sinonimie cu Lindbladia tubulina, astfel că genul este acum considerat monotipic, având o singură specie.
Acest mucegai este interesant din punct de vedere ecologic, fiind parte a procesului de descompunere a materiei organice și contribuind la ciclul natural al nutrienților în ecosistemele forestiere. Este cunoscut pentru aspectul său neobișnuit și este adesea dificil de observat din cauza dimensiunii sale mici și a habitatului în care se dezvoltă.
Lindbladia tubulina aparține de încrengătura Amoebozoa, din regnul Protista, fiind un mucegai mucilaginos din clasa Myxogastria, ordin Liceida, familia Cribrariaceae, genul Lindbladia. Este un tip de organism unicelular care are proprietăți atât de amibă cât și de ciupercă în diferite stadii ale ciclului său de viață.
Plasmodiumul: este de culoare sepia, maro-negru sau negru. În această fază, se hrănește cu bacterii și se mișcă, asemănător altor mucegaiuri mucilaginoase.
Aparatul fructifer: Acesta are forma unor tuburi mici și subțiri, de culoare neagră, care se agregă în grupuri dense. De obicei, este pseudoetalioid, dar poate fi și etalioid sau sporangiat. Se formează în grupuri dense, adesea sesile, rareori având un stip (un fel de tulpină). Corpurile fructifere au un diametru de 1 până la 15 cm și o grosime de 2 până la 10 mm. Suprafața este neagră sau maro închis, acoperită cu spori de peridiu incomplet dezvoltați, iar interiorul este de culoare ocru spre maro măsliniu.
Sporangii: sunt cilindrice, iar capetele lor sunt ușor curbate spre exterior și sferice. Diametrul lor variază între 0,4 și 0,8 mm.
Peridiul: este membranos și prezintă un strat irizat. Pe margini este neted, iar pe alte porțiuni poate fi parțial nervurat și acoperit cu mici scobituri.
Sporii: sunt rotunzi, cu un diametru între 5 și 7 microni, având o culoare ocru spre maro măsliniu în masă. Suprafața sporilor este fin spinoasă și uneori prezintă o structură reticulară.
Hipotalul: are o structură spongioasă și, uneori, membranoasă, oferind o bază permanentă pentru corpurile fructifere.
Habitat: se dezvoltă în medii forestiere bogate în resturi vegetale, contribuind la descompunerea materiei organice. Preferă lemnul mort, în special de conifere (cum ar fi tufișuri, ace de conifere și trunchiuri de copaci), dar poate fi întâlnit și mai rar pe lemn de foioase. Crește în mod sezonier, apărând de la sfârșitul primăverii (aprilie) până la începutul toamnei (octombrie).
Ciclu de viață: În faza mobilă (plasmodiul), se mișcă și se hrănește cu bacterii și materii organice mici. Ulterior, în condiții adecvate, formează sporangi, din care sunt eliberați sporii pentru a se răspândi.
Această specie este rară și mai puțin studiată, dar face parte din ecologia solului și descompunerea organică din pădurile temperate. Sunt adesea observate pe lemnul în descompunere de Pinus sylvestris (pin silvestru), dar pot apărea și pe alte tipuri de lemn sau materiale vegetale în descompunere, în pădurile de conifere sau mixte.