Alte denumiri: mitră tomnatică, fluted white elfin saddle, white saddle, elfin saddle, common helvel.
Sinonime: Helvella barlae, Helvella sulcata, Phallus crispus, Helvella monacella, Phallus costatus, Helvella pithyophila.
Helvella crispa este o ciupercă din încrengătura Ascomycota, familie Helvellaceae, și a fost descrisă pentru prima dată de Giovanni Antonio Scopoli în 1772. Ulterior, Elias Magnus Fries a inclus-o în lucrările sale din 1822. Această ciupercă este apreciată pentru gustul său, deși este considerată comestibilă doar în mod restrâns, din cauza conținutului său de toxine care pot fi dăunătoare dacă nu sunt preparate corespunzător.
Numele de gen “Helvella” provine din cuvântul latin “helvella,” care se referă la o ciupercă sau un burete. Acesta este derivat din termenul „helvella” ce este asociat cu ciupercile cu formă neregulată, adesea cu un aspect distinctiv, care amintește de o mitră sau o șa. Epitetul specific crispa provine din cuvântul latin “crispus,” care înseamnă „ondulat” sau „răsucit.” Acest nume se referă la forma caracteristică a ciupercii Helvella crispa, care are un corp fructifer cu lobi ondulați sau răsuciți.
Corpul fructifer: Are o regiune fertilă formată din 2 până la 4 lobi de forme neregulate, ce seamănă cu o șa sau cu o mitră papală. Acești lobi sunt răsuciți și ondulați, cu un diametru între 3 și 8 cm și o înălțime de 3 până la 5 cm. Textura este cărnoasă, dar fragilă. Partea exterioară, unde se formează sporii, este uscată și catifelată, cu o variație de culori de la albicios la gri-maroniu. Partea interioară este netedă, cu o nuanță ce amintește de pielea de porc.
Carnea: este albă și fragilă în pălărie, dar în picior este mai tare și ușor elastică. În stadiile tinere, mirosul este proaspăt și plăcut, iar gustul este considerat savuros. Pe măsură ce ciuperca îmbătrânește, atât mirosul, cât și gustul devin neplăcute, cu o notă puternic dulceagă. În fazele mai avansate de maturitate, ciupercile sunt deseori atacate de viermi, ceea ce le degradează calitatea pentru consum.
Sporii: sunt elipsoidali, netezi și hialini (translucizi), cu o picătură uleioasă mare centrală și mai multe mici picături la poli. Pulberea lor este de culoare albă. Au dimensiuni cuprinse între 18-20 x 10-12 microni.
Piciorul: este cilindric, cărnos și are o consistență mai fermă în comparație cu pălăria. Suprafața este profund brăzdată, cu nervuri groase longitudinale, deseori ramificate şi încrucişate, care se întind pe toată lungimea sa. Interiorul este gol, cu cavități neregulate și alungite. Are o înălțime de 2-15 (-25) cm și o grosime de 1,5-3,5 cm, fiind mai mare în partea inferioară și mai subțiat spre vârf. Culoarea piciorului este albă, devenind ușor gălbuie pe măsură ce ciuperca îmbătrânește.
Variabilitate: partea superioară a pălăriei este albicioasă, cu nuanţe gălbui sau roz. Piciorul poate fi alb sau gălbui.
Habitat: poate fi întâlnită în locuri variate, precum lăstărișuri din pădurile de foioase, la marginea acestora pe pajiști, sau de-a lungul drumurilor și în șanțuri. De asemenea, se găsește adesea în compania altor ciuperci din familiile Sclerotiniaceae și Pezizaceae, cum ar fi Peziza badia. Crește în habitate de la câmpie până la munte, dar este mai frecventă la altitudini medii. Apare în sezonul de toamnă, din septembrie până la sfârșitul lui noiembrie, fiind bine adaptată la soluri umede și umbroase.
Specii asemănătoare: Gyromitra infula (mitra episcopului), Helvella pityophila, Helvella latispora, Helvella lacunosa (zbârciog negru), Helvella elastica (zbârciog văratic).
Comestibilitate: a fost considerată mult timp o ciupercă comestibilă de calitate, însă recent, mai mulți micologi au ridicat semne de întrebare cu privire la siguranța sa. S-a descoperit că această ciupercă conține urme de giromitrină, o toxină prezentă în cantități mai mari în alte specii. Giromitrina este cunoscută pentru potențialul său toxic, putând cauza probleme digestive și chiar simptome neurologice. Este important ca această ciupercă să fie gătită bine sau uscată pe o perioadă lungă pentru a distruge eventualele toxine rămase. Dacă nu este gătită corespunzător, poate cauza disconfort la persoanele sensibile sau la copii, fiind dificil de digerat. Recomandarea este să fie consumate doar exemplarele tinere, să fie curățată bine și să fie gătită prin opărire și fierbere îndelungată, similar altor ciuperci toxice în stare crudă, cum ar fi zbârciogii.
