Sinonime: Agaricus decastes, Clitocybe decastes, Gyrophila decastes, Tricholoma decastes, Lyophyllum aggregatum.
Alte denumiri: ciuperci mănunchiate, clopoțele, bureți mănunchiați, clustered domecap, fried chicken mushroom, hatake shimeji.
Ciuperca Lyophyllum decastes a fost descrisă științific pentru prima dată în anul 1818 de micologul suedez Elias Magnus Fries, sub numele de Agaricus decastes. În anul 1951, micologul german Rolf Singer a transferat specia în genul Lyophyllum atribuindu-i denumirea științifică utilizată în prezent Lyophyllum decastes.
Numele de gen Lyophyllum provine din cuvintele grecești “lyo” care înseamnă “a desface“, “a dezlega” sau “a elibera” și cuvântul “phyllon” care însemnă “fru”nză , termen folosit în micologie și cu referire la lamelele ciupercilor. Epitetul specific “decastes” este asociat cu termenul grecesc “dekas” care înseană “grup de zece” sau “zece la număr“. Numărul zece este însă o referire simbolică la creșterea în grupuri numeroase, în tufe compacte, obiceiul de a fructifica în mănunchiuri strânse, nu o caracteristică obligatorie a speciei.
Pălăria: are un diametru de 3-10 uneori chiar 12 cm. La început este convexă, semisferică, cu marginea răsucită spre interior. Pe măsură ce se maturizează devine plană, adesea ondulată uneori cu o proeminență centrală largă, joasă și obtuză, adesea ondulată sau neregulat lobată, cu marginea subțire. Culoarea variază de la gri-cenușiu, brun-gălbui, brun- închis sau brun-negricios. Poate avea aspect cu nuanțe palide în mijloc sau pe margini. La rupere, pălăria poate produce un mic pocnet, datorită consistenței sale ferme și elastice.
Cuticula: este netedă, lucioasă pe vreme umedă și satinată pe vreme uscată, uneori cu aspect fin striat. Poate fi desprinsă în întregime de pe suprafața pălăriei.
Lamele: sunt albicioase, subțiri, dese, aderente la picior, uneori ușor decurente. Devin ușor crem sau cenușii pe măsură ce ciuperca îmbătrânește.
Carnea: este albicioasă până la cenușiu-albicioasă, groasă, compactă și cărnoasă în pălărie, dar tare, fibroasă și elastică în picior. Mirosul este slab, uneori ușor făinos, iar gustul este plăcut, uneori discret amărui.
Piciorul: are înălțimea de 5-12 cm și o grosime de 1-2 cm. Este cilindric, plin, destul de elastic și fibros. De cele mai multe ori este curbat deoarece pornește dintr-o bază comună cu celelalte ciuperci din mănunchi. Culoarea este alb-murdar sau gri-cenușiu. La bază poate fi îngroșat și de culoare ceva mai închisă.
Sporii: sunt netezi, aproape globuloși, hialini și neamiloizi, mici, măsurând aproximativ 5,5- 5-6,5 micrometri. Pulberea lor este albă.
Habitat: crește în grupuri numeroase, adesea în tufe compacte, pe soluri bogate în humus, în păduri de foioase și mixte, luminișuri, pajiști, parcuri și grădini, frecvent în apropierea lemnului în descompunere. Apare de două ori pe an, în aprilie–mai, și toamna, din septembrie până în noiembrie, uneori decembrie, rezistând destul de bine la temperaturi scăzute.
Specii asemănătoare: Lyophyllum loricatum (cuticula pălăriei este foarte rigidă, groasă, elastică și cartilaginoasă de parcă ar fi o armură. Culoarea pălăriei este mai închisă brun-negricios, brun-oliv închis sau brun-castaniu). Lyophyllum fumosum (are nuanțe gri-cenușii mai închise și lamele care devin cenușii, tinde să apară mai des în pădurile de conifere, pe sub ace de brad sau pin). Lyophyllum semitale (se deosebește prin înnegrirea sau închiderea pronunțată a cărnii și a lamelelor după lezare). Lyophyllum caerulescens (carnea și lamelele ei se colorează în albastru-violet, iar apoi se înnegresc atunci când sunt atinse, frecate sau tăiate). Gymnopus fusipes (are piciorul fusiform, îngustat la bază, adesea răsucit, de culoare brun-roșcată, și crește frecvent în legătură cu rădăcinile arborilor, în special ale stejarilor). Tricholoma saponaceum (carnea și baza piciorului se colorează în roz-roșiatic sau portocaliu după tăiere sau când ciuperca este mai bătrână. Mirosul este puternic de săpun de casă sau detergent de rufe vechi mai ales când strivești carnea).
Interes gastronomic: este considerată o specie comestibilă, cu valoare gastronomică bună. Se recomandă consumul exemplarelor tinere, bine preparate termic. Deoarece picioarele sunt adesea tari, fibroase și elastice, este preferabil îndepărtarea lor. Specia este și cultivată comercial în Japonia, sub denumirea de hatake shimeji, și în China, sub numele de luronggu.
