Alte denimiri: cupiţa pământului, cupe lânoase, cuib de pasăre, muierţa pământului, ferdela pământului, fluted bird’s nest, splash cups.
Sinonime: Peziza lentifera, Peziza hirsuta, Peziza striata, Nidularia striata, Nidularia striata var. pusilla, Cyathella striata.
Specia a fost descrisă pentru prima dată în anul 1753 sub numele de Peziza lentifera de către micologul suedez Carl Linne. În anul 1877 a fost transferat sub numele de Cyathus de către botanistul german Carl L.Willdenow. Epitetul specific “striatus” se referă la şanţurile fine din interiorul cupelor.
Aparat fructifer are iniţial formă de degetar negricios sau con cu baza lărgită şi răsturnată, închis în partea superioară de o membrană subţire albicioasă şi slab pâslos, diametru 1-1,5cm, înălţime 1-2cm, brun. Carnea este subţire, pieloasă, tare, fără miros şi gust caracteristic. Marginea este arcuit crenată.
Suprafaţa interioară este brăzdată de şanţuri longitudinale fine, are culoarea crem-albui sau gălbui la exemplarele tinere devenind la bătrâneţe gol, cenuşiu chiar gri-negricios.
Suprafaţa exterioară este acoperită de peri deşi, lânoşi, pâsloşi, de culoare maroniu-roşcat, ruginii dar cu vârsta devin brun-negricioşi aproape negri.
Pe parcursul maturizării membrana se sfâşie, se usucă şi cade iar aparatul fructifer ia formă de cupă mică. Odată cu ruperea membranei interiorul striat şi cenuşiu al cupei devine tot mai evident iar pe fundul ei sunt vizibile numeroase seminţe mărunte (peridii) de culoare argintie sau gri, ovoidale, care acoperă gleba. Acestea deţin sporii care în contact cu apa sunt eliminate din cupă. Privit de deasupra seminţeţe mărunte au aspectul unor ouă într-un cuib de pasăre în miniatură.
Dispersia sporilor: ciuperca, este un exemplu fascinant de inginerie naturală la scară miniaturală. Deși are doar câțiva centimetri, această ciupercă a dezvoltat un mecanism ingenios de răspândire a sporilor: transformă o simplă picătură de ploaie într-o forță de lansare. Atunci când ploaia lovește cupa sa striată, impactul proiectează mici capsule cu spori în exterior. Fiecare capsulă este prevăzută cu un fir special, numit funicul, care funcționează ca un harpon biologic, agățându-se de vegetație pentru a asigura fixarea și continuarea ciclului de viață. Fără mușchi, fără mișcare proprie și fără energie internă acumulată, această mică ciupercă folosește pur și simplu energia naturii pentru a-și propaga viitorul, o dovadă că evoluția poate crea soluții de o eficiență și eleganță remarcabile.
Variabilitate: faţa interioară a aparatului fructifer este gri, mai mult sau mai puţin lucioasă iar cea exterioară, brun-închisă, este acoperită cu peri scurţi sau catifelată.
Habitat: este o specie obişnuită care creşte în grup de mai multe exemplare, pe lemn (arin, stejar, pin, fag, molid) în special pe cioturi putrede, pe crengi căzute, câteodată şi pe conuri. Creşte în pădurile de foioase şi de conifere, preferă locurile umbrite şi zonele umede de la marginea pădurilor. Deseori poate fi găsită şi în sere.
Perioada de creştere: vara-toamna (iunie-octombrie).
Specii asemănătoare: seamănă destul de mult cu Crucibulum laeve la care însă exemplarele tinere sunt închise printr-o membrană portocalie. Cyathus stercoreus care creşte pe bălegar şi cupele sale nu sunt striate. Cyathus olla care este de culoare brun-deschis la exterior, netedă, fără striaţii la interior, la maturitate prezintă marginile răsucite spre exterior. Sphaerobolus stellatus.
Comestibilitate: fără interes alimentar. Ciuperca s-a dovedit a fi o sursă bogată în compuşi chimici bioactivi (striatină).
