Alte denumiri: buretele uliului, porcan, ciupercă de pâine, shingled hedgehog, scaly hedgehog.
Numele “Sarcodon” derivă din cuvintele greceşti “sarco” care înseamnă “carne” şi “odon” care înseamnă “spin, ţeapăn”. Epitetul specific “imbricatus” în latină înseamnă “ţiglă”, “cu plăci suprapuse”, cu referire la ţepii suprapuşi, încălecaţi ca ţiglele pe acoperişul unei case, de pe pălăria ciupercii. A fost descrisă pentru prima dată de micologul suedez Carl Linnaeus sub denumirea de Hydnum imbricatum în anul 1737, în lucrarea sa numită “Flora Lapponica”, apoi a fost plasat în genul Sarcodon de micologul finlandez de provenienţă germană Petter Adolf Karsten în anul 1881.
Sinonime: Hydnum imbricatum, Sarcodon gracilis, Hydnum laevigatum var. gracile.
Pălăria: are în diametru 6-30 cm, grosimea de 2-5 cm, este destul de cărnoasă, tare. Iniţial convexă apoi plată, adâncită mult în mijloc, cu marginea ondulată şi răsfrântă în jos spre picior.
Cuticula: are suprafaţa neregulată datorită solzilor mari ieşiţi mult în relief, aşezaţi în şiruri concentrice, mai accentuaţi în centru. Este de culoare maroniu-închis sau chiar negricioase, pe un fundal de maroniu deschis. Cu timpul solzii se pot estompa parţial pe marginea pălăriei. La exemplarele tinere suprafaţa pălăriei este catifelată iar la maturitate solzii cresc şi devin din ce în ce mai mari şi zbârliţi coloraţi în brun-închis.
Stratul himenial: este prevazut cu ţepi deşi şi fragili, decurenţi de-a lungul piciorului şi uşor de îndepărtat chiar printr-o simplă atingere. Culoarea este la început albicioasă, apoi gri-brună, la maturitate capătă culoarea brună, culoarea sporilor este maronie.
Piciorul: are înălţimea de 5-8 cm, grosimea de 2-4 cm, este scurt, gros, neted, cilindric, tare, plin, odată cu vârsta poate deveni gol în interior. Coloritul este albicios până la maroniu-deschis.
Carnea: este compactă, tare, nu se schimbă la culoare după tăiere. Este de culoare alb-murdar, mai târziu gri-maroniu. Mirosul ciupercilor tineri este aromatic, cu gust amărui, la maturitate şi umezeală devine dură cu gust amar neplăcut ca de ceva rânced, dar se poate îndepărta prin fierbere. De obicei carnea este năpădită de viermi.
Habitat: creşte uneori în grupuri sau cercuri destul de mari, deseori exemplarele sunt îngrămădite unul în altul, la munte în pădurile de conifere (sub molizi), pe terenuri uscate şi nisipoase sub pini. Creste din luna august până în luna noiembrie.
Specii asemănătoare: Sarcodon scabrosus, Sarcodon badium, Sarcodon underwoodii, Sarcodon stereosarcinon, Sarcodon squamosus, Sarcodon amarascens, Strobilomyces strobilaceus.
Interes alimentar: este comestibilă, de preferat în stadiul tânăr. Se pretează la adăugarea în supe, pilafuri, sosuri de vânat, în chiftele, în zacuscă. Poate fi uscat şi macinat folosit ca şi condiment. Se poate conserva în ulei, oţet sau sare. Datorită pigmenţilor albăstrui-verzui ale ciupercii se foloseşte la vopsirea lânii. În Coreea se face ceai din ciupercă (Neungi-cha, scaly hedgehog tea). Pe piaţa japoneză prezintă o delicatesă datorită aromei distinctive a exemplarelor tinere fiind preparată pe grătar.
Nu uita să distribui dacă ți-a plăcut:
