Alte denumiri: tromptetă neagră, cornul abundenţei, burete de toamnă, trâmbiţa morţilor, horn of plenty, black chanterelle, black trumpet, trompette de la mort, trombetta dei morti, trumpet of the dead, ciuperca morților, black chanterelle, djondjon, tartufo dei poveri.
Sinonime: Cantharellus cornucopioides, Pleurotus cornucopioides, Helvella cornucopioides, Merulius cornucopioides, Dendrosarcus cornucopioides, Pezicula cornucopioides, Peziza cornucopioides.
Ciuperca a fost descrisă inițial de savantul suedez Carl Linnaeus în 1753 sub numele de Peziza cornucopioides în lucrarea “Species Plantarum”. Ulterior, micologul suedez Elias Magnus Fries a transferat specia în genul Cantharellus, redenumind-o Cantharellus cornucopioides în opera sa “Systema Mycologicum” din 1821. Însă, în 1825, faimosul micolog olandez Christian Hendrik Persoon a realizat o altă reclasificare, oferindu-i denumirea Craterellus cornucopioides, care este acceptată și utilizată până în prezent.
Numele de gen “Craterellus” provine din cuvântul latin „crater,” care înseamnă „castron” sau „cupă” și sugerează forma caracteristică a ciupercilor din acest gen, multe dintre ele având aspectul de pâlnie sau „trompetă.”
Epitetul specific “cornucopioides” provine din latină, unde „cornucopia” se referă la „cornul abundenței” sau „cornul belșugului”, un simbol al abundenței și prosperității. Sufixul „-oides” înseamnă „asemănător” sau „care se aseamănă cu”.
”Cornucopia” în mitologia greacă face trimitere la cornul caprei Amalthea, nimfa care l-a hrănit pe Zeus. Cornul său miraculos avea proprietatea de a se umple nesfârșit cu mâncare și băutură, devenind astfel simbol al abundenței și belșugului. Astfel, “cornucopioides” sugerează faptul că această ciupercă seamănă cu un corn al abundenței prin forma sa de pâlnie adâncă, asemănătoare unei trompete largi, un aspect caracteristic al speciei Craterellus cornucopioides. Denumirea populară de „trâmbița morților” poate proveni din vechile credințe conform cărora această ciupercă, cu forma sa tubulară, ar fi sunată simbolic de cei morți din pământ pentru a anunța prezența ciupercii.
Craterellus cornucopioides prezintă unele variații, cum ar fi exemplarele de culoare gălbuie, care au fost anterior considerate o specie separată, denumită Craterellus konradii. Aceste exemplare sunt acum recunoscute ca fiind anomalii pigmentare ale ciupercii, o concluzie susținută recent de studii ADN care au demonstrat că, de fapt, ele nu constituie o specie distinctă.
Corpul fructifer: are formă tubulară, asemănătoare unei pâlnii sau a unui corn. Corpul este gol pe dinăuntru, subțire și fragil, fără un delimitaj clar între pălărie și picior, astfel încât ciuperca apare ca o singură structură continuă. Înălțime este de 5-12 cm și o lățime de 3-8 cm. Suprafața exterioară poate varia de la gri închis, la gri-albăstrui, la umezeală negru. Suprafața interioară este acoperită cu scârne fine, de culoare neagră cu nuanțe de funingine sau maro-negricioasă, și poate avea un aspect descuamat și scămos. Marginea este ondulată, subțire și flexibilă, având uneori o textură ridată longitudinal, ca niște stinghii discrete. Piciorul este negricios, tubular, și gol în interior, integrându-se în aspectul general al ciupercii.
Carnea: este subțire, fragilă și oarecum elastică, având o consistență asemănătoare cu cea a unei membrane uscate. Odată ce îmbătrânește, devine aproape lemnoasă. Este de culoare gri-cenușie. Mirosul este plăcut, ușor, aducând a prune. Când este consumată crudă, are un gust neplăcut, amintind de țărână, însă după preparare capătă o savoare deosebită, fiind apreciată pentru aroma sa intensă și bogată în preparate culinare.
Sporii: sunt elipsoidal-ovoizi, cu o suprafață netedă și apiculați, având dimensiuni de aproximativ 12-16 x 7-10 microni. Aceștia sunt neamilozi, ceea ce înseamnă că nu reacționează cu iodul. La maturitate, sporii formează o pulbere albă, care face ca ciuperca să pară alb-brumată, în special la exemplarele mai vechi.
Variabilitate: coloritul din interiorul corpului fructifer poate varia între gri-negricios și gri-brun, iar la exterior este gri cu nuanțe albăstrui sau violete.
Habitat: poate fi întâlnită în grupuri, câteodată cu exemplare foarte numeroase și dese. Se găsește în special în păduri de foioase, mai ales sub fagi, dar și sub stejari și tei. De asemenea, poate apărea în păduri mixte cu conifere. Preferă soluri grele, calcaroase, argiloase și foarte umede, care oferă condiții ideale pentru dezvoltarea sa. Sezonul principal de apariție este din mijlocul lunii septembrie până în noiembrie, înainte de primul ger, dar poate apărea și din august.
Specii asemănătoare: Cantharellus cinereus (trâmbițe- este comestibilă. Pălăria are un diametru de 2-7 chiar 9 cm, subțire, mătăsoasă și foarte fin solzoasă spre mijloc. Marginile pălăriei sunt ondulate sau lobate, răsucite înspre exterior. ), Craterellus sinuosus (trompete mici- este comestibilă. Are un diametru de 3-6 cm, coloritul variază de la gri-cenușiu la brun-gălbui și gri-brun), Craterellus tubaeformis (trompeta căprioarei- este comestibilă. Piciorul în partea de sus este de culoare gri-gălbui până la galben-portocaliu, iar la bază este galben), Gomphus clavatus (urechea porcului- este comestibilă).
Interes alimentar: este considerată o ciupercă comestibilă. Este adesea folosită în supe, sosuri sau ca ingredient în feluri de mâncare cu carne. Se recomandă să fie gătită bine, deoarece îmbunătățește aroma și textura. Este important să fie culeasă din zone curate, departe de poluare. Cea mai bună metodă de preparare este uscarea, care ajută ciupercile să dezvolte o aromă intensă, asemănătoare trufelor.
Păstrarea ciupercilor poate fi realizată prin mai multe metode eficiente, care ajută la conservarea gustului și nutrienților. Prin uscare: ciupercile pot fi tăiate felii și uscate într-un deshidratator sau la cuptor la o temperatură scăzută. Odată uscate, se pot depozita în recipiente etanșe, în locuri întunecate și uscate. Uscarea ajută la conservarea aromelor și permite păstrarea ciupercilor pentru câțiva ani. Prin congelare: ciupercile pot fi blanșate (fierte rapid) timp de 2-5 minute, apoi scufundate în apă rece pentru a opri gătirea. După ce s-au răcit, se pot scurge, ambala în pungi de congelare și păstra la congelator. Această metodă păstrează textură și gustul ciupercilor, dar este bine să fie consumate în termen de 6-12 luni. Prin prepararea de sosuri: transformarea ciupercilor în sosuri care pot fi congelate. Acestea vor avea o durată de păstrare mai lungă și vor fi ușor de utilizat în diverse preparate.
Nu uita să distribui dacă ți-a plăcut:
