În septembrie 1991, la marginea gheţarului din Similaun, la graniţa dintre Italia şi Austria, a fost descoperit corpul mumificat şi bine conservat în gheaţă al unui om care trăise cu 5 300 de ani în urmă.
Lângă Omul din Similaun (cum a fost botezat imediat) au fost găsite cam şaptezeci de obiecte care constituiau, ca să spunem aşa, averea sa personală, printre care câteva ciuperci minuscule, cu piciorul extrem de subţire şi pălăria foarte mică şi ea.
Alpii italieni
La ce ar fi trebuit să servească ele? Aceasta este întrebarea pe care şi-au pus-o cercetătorii, dar la care, cel puţin până acum, nu au găsit un răspuns sigur. Ipotezele cele mai plauzibile sunt două:
1. Prima ar fi că aceste mici ciuperci aveau pălăria uşor de aprins şi că Omul din Similaun se servea de ele pentru a aprinde focul, frecându-le de o suprafaţă zgrunţuroasă, la fel cum se folosesc chibriturile;
2. Cealaltă ipoteză sugerează idea că ar fi putut fi ciuperci halucinogene şi că omul acela le mânca atunci când trebuia să găsească forţele necesare pentru a depăşi dificultăţile lungului său drum prin munţii nestrăbătuţi şi ostili.
Nu uita să distribui dacă ți-a plăcut: