Alte denumiri: ciupercă plângăcioasă, lacrymaire veloutée, weeping widow mushroom.
Numele de gen “Lacrymaria” provine din limba latină, de la substantivul lacryma (lacrimă), traducându-se direct prin “cea care varsă lacrimi” sau “plângătoarea”. Epitetul specific “lacrymabunda” este un adjectiv latin care înseamnă “plină de lacrimi” sau “abundentă în lacrimi”.
Pălăria: are un diametru de 3-10 cm. În tinerețe este semisferică sau în formă de clopot (campanulată), devenind apoi convexă și, la maturitate deplină, plată, adesea prezentând un cocoașă turtită în centru. Marginea pălăriei este inițial răsucită spre interior și păstrează resturi filamentoase din vălul parțial.
Cuticula: este uscată, mată și acoperită complet cu fibre lânoase, păroase sau solzișori fini, care îi dau un aspect catifelat sau flaușat. Culoarea variază de la ocru-maroniu, brun-argilos până la brun-curmală, fiind mai închisă în centru și mai deschisă spre margine.
Lamelele: sunt dese, înalte, bombate, inegale și aderente la picior. La început sunt acoperite de un văl parțial ca o pânză de paianjen. Culoarea lor evoluează spectaculos: inițial sunt maro-deschis, devin brun-tomentoase și, în final, negricioase și pătate din cauza maturizării inegale a sporilor. În stadiu tânăr și pe vreme umedă, marginea lamelelor secretă picături mici, limpezi ca lacrimile. Când sporii negri se eliberează, ei se dizolvă parțial în aceste picături, lăsând pe lamele pete negre caracteristice.
Piciorul: are o înălțime de 5- 10 cm și o grosime de 0,5- 1,5 cm. Este cilindric, adesea sinuos, fragil și gol pe interior la maturitate. Deasupra zonei unde se află inelul este neted și albicios, iar sub această zonă devine fibros-solzos, de aceeași culoare maronie ca pălăria.
Inelul: nu are un inel membranos veritabil, ci o zonă inelară filamentoasă (cortină), formată din resturile vălului parțial. Această zonă capătă rapid o culoare neagră intensă, deoarece fibrele fine rețin ca un filtru sporii negri care cad din lamele.
Carnea: este foarte fragilă, moale și subțire în pălărie. Culoarea sa este brun-gălbuie sau maronie. Are un miros slab, pământos sau de ciupercă, și un gust care devine ușor amărui la exemplarele mai bătrâne.
Sporii: sunt larg elipsoidali asemănătoare cu o lămâie mică (sau parțial de migdală), prezentând un por germinal mare și evident la un capăt. Au o mărime de 8-11,5 × 5-6,5 microni. Pulberea lor are culoarea negricioasă, intensă, cu nuanțe foarte închise de brun-violet sau negru-purpuriu.
Habitat: este o specie extrem de comună, saprofită, care fructifică din mai până în noiembrie. Crește de obicei în grupuri (câteodată compacte) pe soluri bogate în substanțe nutritive și azot. Se găsește frecvent pe marginea drumurilor, în șanțuri, parcuri, peluze, grădini, pajiști și la liziera pădurilor.
Sinonime: Agaricus lacrymabundus, Psathyrella lacrymabunda, Hypholoma lacrymabundum, Drosophila lacrymabunda, Lacrymaria velutina, Psathyra lacrymabunda.
Specii asemănătoare: Lacrymaria glareosa (secretă picături și are lamele pătate cu negru. Pălăria este de culoare ochraceu-gălbuie, fin fibroasă. Crește pe soluri pietroase, nisipoase, calcaroase. O găsim în lunile iulie- octombrie). Lacrymaria pyrotricha (secretă picături și are lamele pătate cu negru. Pălăria este de culoare portocaliu-aprins sau roșu-cărămiziu, foarte păroasă. Crește în păduri de foioase, în lunile august- noiembrie).
Interes gastronomic: este comestibilă însă valoarea ei culinară este foarte scăzută. În timpul gătirii, carnea se înmoaie excesiv și capătă o consistență gelatinoasă, ca o pastă. Are un gust fad, pământos, care devine ușor amărui la exemplarele mature. Din cauza abundenței de spori negri, ciuperca va înnegri puternic și inestetic sosul, mâncarea sau restul ingredientelor din tigaie. Deoarece crește foarte des în zone urbane, parcuri, peluze și pe marginea drumurilor, ea are o capacitate ridicată de bioacumulare a metalelor grele (cum ar fi plumbul sau cadmiul) și a toxinelor din mediu.
